Virusul hepatitei B si ficatul

Componentele virusului hepatitei B

Virusul hepatitei B are mai multe componente – vezi schema:

• AgHBs, este un antigen de invelis al virusului, prezenta lui nu arata daca virusul se inmulteste sau nu, ci doar ca virusul exista; este cel folosit marker pentru depiastarea hepatitei B, deoarece fiecare virus produce 10.000-100.000 de unitati de AgHBs, fapt care il demascheaza, dar.. constituie si o tinta “falsa” pentru sistemul imunitar; distrugerea unui virus inseamna distrugerea ADN-ului sau nu a AgHBs
• AgHBc- de obicei prezenta lui arata ca virusul este activ
• AgHBe – daca este prezent arata un virus activ, dar exista virusuri care nu au aceasta structura
• ADN (care contine materialul genetic al virusului)
• AND polimeraza ( enzima care ajuta la inmultirea virusului)

Ce face virusul hepatitei B in ficat?

Virusul hepatitei B poate fi luat pe diferite cai.
Indiferent de calea prin care a fost luat, el ajunge in ficat, iar ADN-ul lui avand o structura asemanatoare cu ADN-ul celulei hepatice localizat in nucleu, se integreaza in acesta, fara sa distruga celula. Tinand cont de faptuil ca distrugerea celulei hepatice face sa creasca transaminazele, este explicabil de ce nu exista un paralelism intre nivelul incarcaturii virale (cantitatea de virus) si nivelul transaminazelor; am vazut pacienti cu milioane de unitati de virus si transaminaze foarte putin crescute.

Odata ADN-ul integrat in genomul celulei hepatice (sub forma de cccDNA- vezi schema de sus), virusul il foloseste pentru a se inmulti, iar dupa inmultire iese din celula pentru a infecta alte celule, fara a distruge celula hepatica (virusul B nu ataca direct celulele ficatului). ADN-ul viral poate persista in genomul celulei hepatice sub forma de cccADN timp indefinit, de aceea in acest moment nu se stie cat timp trebuie urmat tratamentul pentru hepatita cu virus B.

Fazele replicarii virale B (inmultirii virusului hepatitei B)

Odata ajuns in organism si intrat in celula hepatica, virusul nu este tot timpul in aceeasi stare, putand evolua in timp in mai multe faze.
A. Daca raspunsul sistemului  imun este prea slab, sau virusul in cantitate prea mica, organismul tolereaza virusul (faza de toleranta imuna), transaminazele sunt normale, viremia este mare. Ficatul are functiile normale, iar virusul “doarme” in ficat.

B. Daca virusul se inmulteste si devine complet, avand toate componentele descrise anterior, sistemul imun al organismului il detecteaza si il ataca, iar acest atac duce la distrugerea celulei hepatice, cu cresterea transaminazelor. Deci, sistemul imunitar al propriului organism distruge celulele hepatice care au virus B, iar cresterea transaminazelor la un pacient cu virus hepatitic B, poate insemna ca sistemul imunitar a depistat si lupta impotriva virusului, uneori distrugandu-l (faza de clearence imun).
Un sistem imun normal, poate ataca eficient virusul si poate sa il elimine, cu distrugerea unor celule hepatice, care cu timpul regenereaza si factul revine la functia lui normala.
Daca raspunsul imun este prea puternic, din lupta cu virusul se poate produce distrugerea grava a ficatului cu aparitia insuficientei hepatice si uneori moarte.
C. Dupa aceasta faza, desi virusul nu este detectabil in sange, el poate persista in genomul celulei hepatice fara sa se inmulteasca (faza de control imun), cu viremie mica sau nedetectabila si transaminaze normale.
D. Uneori sistemul imun  poate scapa virusul de sub control, virusul reluandu-si inmultirea (faza de reactivare), cu cresterea viremiei si transaminazelor.
Cele 4 faze ale inmultirii virusului B sunt redate si in schema din stanga.
Interferonul nu este un medicament “otravitor” pentru virus, asa cum este un antibiotic pentru stafilococ; se poate spune ca virusul B poate chiar trai intr-o baie de interferon.
Interferonul stimuleaza sistemul imun al organismului, acesta ataca virusul din celula hepatica si o distruge odata cu distrugerea virusului, din distrugere rezultand initial cresterea transaminazelor, desi viremia scade.
Cresterea transaminazelor imediat dupa inceperea tratamentului cu interferon , este un marker de eficienta a tratamentului.